Moto

“Nu e destul să ştii, trebuie să şi aplici; nu e destul să vrei, trebuie să şi faci”  J.W.Goethe

Viziunea

O educație modernă, centrată pe transformarea informației în cunoaștere și dobândirea de competențe, care să asigure progres pentru toţi elevii prin serviciile oferite de şcoală care au la bază calitatea, performanţa, promovarea valorilor europene, egalitatea şanselor şi deschiderea spre învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Misiunea

Realizarea unui proces de predare-învăţare de înaltă calitate, prin oferirea serviciilor de educaţie şi formare profesională în conformitate cu cerinţele comunităţii locale şi cu dinamica pieţei muncii; şcoală centrată pe promovarea valorilor şi principiilor democratice, pe implicarea mai largă a comunităţii în viaţa şcolii şi pe extinderea serviciilor şcolii pentru comunitate; crearea unei şcoli capabile să promoveze competenţele de bază: a învăţa pentru a şti, pentru a face, pentru a fi, pentru a trăi împreună cu ceilalţi; climatul educaţional al şcolii să fie bazat pe performanţă, competiţie si transparentă, pe cooperare şi încurajarea iniţiativei individuale şi a inovaţiei didactice menite să susţină dezvoltarea individuală a fiecărui elev şi egalitatea de şanse prin educaţie.

Scurtă prezentare

Colegiul Tehnic de Transporturi Auto este situat în oraşul Baia Sprie, la 10 km de municipiul Baia Mare reşedinţă de judeţ. Este o unitate şcolară cu specific bine evidenţiat şi în acelaşi timp unic în judeţul Maramureș.

Şcoala noastră îşi propune educarea elevilor prin învățământul primar, gimnazial, liceal profesional și tehnic în domeniile tehnician în transporturi şi mecanic auto, astfel încât aceștia să facă faţă progreselor şi dinamicii actuale a societății.

Prin aplicarea unor tehnici moderne de muncă intelectuală, dezvoltarea unui parteneriat cu agenţii economici de profil şi adaptarea ofertei educaţionale nevoilor acestora, oferim posibilitatea elevilor şi absolvenţilor noştri să fie deschişi unei formări continue care să-i facă apţi să se încadreze în societatea viitorului.

Instituţia beneficiază de o dotare didactică la standarde europene, de spaţii de învăţământ moderne şi de un personal didactic bine pregătit profesional.